Algele, medicamentele oceanelor

Algele marine şi beneficiile lor tămăduitoare

Algele mărilor şi oceanelor concentrează cel mai bine toate aceste bogăţii pentru sănătatea şi frumuseţea noastră şi de aceea, constituie în ziua de azi o veritabilă armă împotriva îmbătrânirii, folosite atât extern, cât şi intern.
Algele au fost mai mult sau mai puţin valorificate de a lungul istoriei, mai degrabă de către o parte dintre oamenii care le-au avut la îndemână. În România, de exemplu, deşi dispunem la discreţie de algele Mării Negre, nu sunt prea populare în industria cosmetică. Dar asta nu pentru că nu ar fi valoroase, ci pentru că la noi toate merg pe dos. Chiar şi producătorii de cosmetice autohtoni care folosesc algele brune preferă sau sunt nevoiţi să le importe din Asia! Dar ăsta e un subiect pentru alt tip de reviste.

Alge - beneficii

Revenind la algele marine, japonezii, chinezii, europenii din ţările nordice şi irlandezii le-au apreciat dintotdeauna. Chinezii şi japonezii le folosesc şi astăzi pentru proprietăţile lor antiaging şi afrodisiace. În Scoţia şi Irlanda, se fabrică chiar şi pâine din alge, iar în Japonia fac parte din hrana zilnică, în salate, pentru fabricarea sushi-ului, ca garnitură, ba chiar intră în compoziţia unor produse de cofetărie, prăjituri sau îngheţată. Francezilor le-au plăcut algele mai degrabă pentru frumuseţe, mai ales în uz extern, alături de alte produse şi extracte marine.
Dar în timpurile moderne, au început să le administreze şi intern, pentru efectul depurativ, completând programele de redobândire holistică a frumuseţii. Marile companii de cosmetice profesionale recomandă clientelor să însoţească programele de îngrijire externă cu serumuri intense aplicate la nivelul tenului, decolteului sau chiar întregului trup, cu terapii ce presupun administrarea zilnică de extracte de alge, îmbogăţite cu extracte din fructe sau flori diverse.
Beneficii sub multiple forme
Algele constituie o preocupare a lumii ştiinţifice, pentru unicitatea compoziţiei lor. Dacă în urmă cu 300 de ani, în ţările orientale se consumau doar 6 specii de alge, astăzi, s-a ajuns la 20 de specii, din totalul de peste 20.000 de specii de alge care există în apele lumii. Algele marine sunt de mai multe feluri: verzi, roşii, brune şi albastre.
Marea calitate a algelor este conţinutul bogat în compuşi minerali, al căror principal rol este regenerarea! În compoziţia algelor intră oligoelemente cantităţi semnificative de iod, brom, magneziu, potasiu, sodiu, calciu, fosfor, sulf, clor, cupru, siliciu.
Algele proaspete sau uscate natural conţin şi vitaminele A, B1, B2, B6, B12, C, D, E, K, PP. Reprezintă o sursă proteică prin acizii aminaţi (metionina, serina, acid glutamic, cistina), dar conţin şi glucide, clorofila, substanţe antibiotice şi au un conţinut uriaş în fibre de celuloză. 
Consumate intern, ca hrană sau în cure speciale, algele stimulează glandele endocrine şi imunitateastimulează circulaţia sângelui, combat retenţia, au efect antiinflamator şi antireumatic, pot corecta unele forme de hipotiroidie. Fibrele alimentare din alge împiedică depunerea de grăsimi pe pereţii vaselor sangvine şi reduc astfel riscul de ateroscleroză şi infarct miocardic. 
Prin conţinutul bogat în potasiu şi iod, algele remineralizează şi sunt recomandate persoanelor care urmează tratament cu diuretice, ajutând şi în curele de slăbire şi remodelare corporală. Clorofila din componenţa lor are un efect regenerant şi un apreciabil efect antibacterian.
Numeroase studii au demonstrat eficacitatea extraselor din alge în cazul infecţiilor cu diverse tipuri ale virusului herpetic, cu virusul gripal A şi HIV. Algele au efect energizant şi asupra ficatului, facilitând eliminarea toxinelor şi scăzând astfel nivelul de stres din organism.

Algele în îngrijirea cosmetică

Pentru uz extern, algele sunt folosite fie sub formă de extracte, fie sunt încorporate în creme diverse şi serumuri puternice. Multe companii cosmetice preferă să le utilizeze alături de apa de mare purificată, alţii le alătură altor produse naturale cu conţinut mare de minerale, cum ar fi argila. Folosite în produse de demachiere, alginaţii din algele de mare îndepărtează murdăria, machiajul, excesul de sebum şi alte impurităţi.
Extractele din alge contribuie la închiderea porilor, tonifierea pielii, sprijină efectul antiinflamator, ajută la reducerea petelor şi iritaţiilor, a punctelor negre, ameliorează acneea şi echilibrează secreţia de sebum. Încorporarea algelor microscopice poate genera şi o acţiune uşor abrazivă asupra suprafeţei cutanate, fiind folosite cu succes în măştile şi cremele de gomaj pentru ten, corp, mâini sau călcâie. Pentru regenerarea pielii corpului sunt recomandate curele cu băi de alge, proaspete ori uscate şi rehidratate în apă.
Algele se introduc chiar înainte de imersia în apă, în cadă, la 35-38 de grade Celsius, unde se stă timp de 15-20 de minute. Pentru un puternic efect antiaging, de calmare a pielii, eliminarea iritaţiilor şi petelor, se recomandă între 2 şi 3 şedinţe pe săptămână. O cură este compusă din 10-20 de băi şi poate fi repetată de 2-3 ori pe an, la intervalul de 2-3 luni.
Efectele ţin atât de redarea elasticităţii pielii, dar algele sunt benefice şi prin efectul antiinflamator, în cazul suferinţelor postraumatisme de tip fracturi, accidente, răni cu cicatrice sau reumatism. În saloanele specializate se pot face băi de alge în combinaţie cu nămolul marin, iar acasă se poate continua prin cataplasme locale cu alge proaspete, calde sau încălzite de la mică distanţă cu infraroşii ori microunde, cataplasme cu alge amestecate cu nămol marin, cataplasme cu pastă de alge (obţinută din algele uscate foarte bine mărunţite).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu