La chinezi, Anul Nou, sărbătorit cu mare fast în conformitate cu calendarul lunar, se celebrează printr-o suită de sărbători. Startul este dat de "Sărbătoarea Primăverii" — o zi de mulțumire și recunoștință pentru lucrurile bune primite în anul care s-a încheiat. "Sărbătoarea Primăverii" are la chinezi o istorie de circa 4.000 de ani. Potrivit datinilor populare chinezești, sărbătoarea durează până în ziua de 15 a primei luni, care marchează "Sărbătoarea Lampioanelor". Atmosfera sărbătorească culminează în ultima seară a anului, care este Revelionul și în prima zi a primei luni care este Anul Nou.
China este un stat multinațional în care conlocuiesc peste 55 de comunități etnice. Fiecare naționalitate are tradiții diferite în legătură cu Anul Nou, dar pentru toate naționalitățile masa din seara de Revelion, numită "Masa Reîntregirii", reprezintă un moment important pentru fiecare familie. Indiferent unde se află, toți membrii familiei încearcă să se întoarcă la casa părintească pentru a fi împreună la ultima masă a anului. Există consemnări istorice potrivit cărora chiar și cei pedepsiți cu închisoare erau eliberați pentru noaptea de Revelion, pentru a fi alături de familie.
În sudul Chinei, această masă este bogată și copioasă, cuprinzând de obicei peste 10 feluri de mâncare, din care nu lipsesc brânza de soia și peștele, simboluri ale bogăției. Cel mai important fel de mâncare este colțunașul cu o monedă în interior, ia pentru cel care o găsește acesta este semn de noroc în anul ce începe. Miezul nopții este marcat de sute de focuri de artificii (în marile orașe sunt interzise), despre care se crede ca alungă spiritele rele. Se spune, conform tradiției, că primul bărbat care reușește să aprindă "pocnitorile" are dreptul să înceapă cel dintâi munca la câmp și că, în anul ce vine, se va bucura de o recoltă bogată. Se stă de veghe toată noaptea întrucât, conform tradiției, dacă stai treaz în noaptea Anului Nou, vei trăi mai mult.
În prima zi a Noului An, oamenii se îmbracă cu haine noi, fac vizite rudelor și prietenilor sau primesc invitați. Ei își adresează reciproc Xin Nian Hao ("La Mulți Ani!"). După aceea, oaspeții sunt invitați să servească bomboane, fructe și ceai.
Anul Maimuței de Foc
În conformitate cu astrologia chineză tradițională, în anul 2016, al Maimuței de Foc, sunt inevitabile conflicte și divergențe, câtă vreme elementele ce au legătură cu Maimuța de Foc — metalul și lemnul — nu pot conviețui în armonie. Din fericire însă, Maimuței de Foc îi este caracteristică și apa, și deci, în final, vor triumfa înțelepciunea, pacea și calmul. Există în acest an perspective luminoase pentru un viitor fascinant și uimitor de bogat. Va fi un an al schimbărilor, al descoperirilor și a revendicărilor, potrivit site-ului .
În general, Anii Maimuței — care, potrivit horoscopului chinez, se repetă la fiecare 12 ani — sunt ani marcați de multă agitație și de "o ocolire a problemelor prin manipulări inteligente și viclenie" , afirmă astrologul Shelly Wu, dar și surprize plăcute. Anul Maimuței de Foc este dominat de nuanțele care decurg din culoarea roșie, violet și negru. Prin purtarea unor obiecte astfel colorate există credința că suntem feriți de ghinioane și întâmplări neplăcute.
Pentru persoanele născute în Anul Maimuței, potrivit tradiției astrologice chineze, acest semn zodiacal semnifică însă inteligența și vitalitatea, de aceea multe femei însărcinate din China al căror soroc este aproape, încearcă să reziste până la trecerea în Noul An, pentru a naște sub semnul maimuței.
Există însă și unii care nu se lasă impresionați de predicțiile horoscopului chinez. Oricare ar fi adevărul, un lucru este sigur: copii născuți în Anul Maimuței vor avea un mediu educațional și de carieră competitiv, pentru că vor fi înconjurați de mulți asemeni ai lor, explică Shanghai Morning Post.
Japonezii marchează Anul Maimuței vizitând babuini. Aproximativ 20.000 de persoane vizitează cel mai mare parc japonez de maimuțe încă din primele zile ale anului 2016, considerat Anul Maimuței de Foc. Casă a 80 de specii și a 650 exemplare, Parcul Japonez al Maimuțelor se află la 270 de kilometri est de Tokyo.
Conform calendarului chinez, Anul Maimuței a mai fost în 1908, 1920, 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004.
Personalități asociate zodiei Maimuței: Papa Ioan Paul al II-lea, Leonardo da Vinci, Paul Gauguin, Bette Davis, Nelson Rockefeller, Charles Dichens, Elizabeth Taylor, Lord Byron, Amy Ruffle, Donnall Thomas, John Updike, José Manuel Barroso, Stephanie Jacobsen, Raymond Moody, Phil Anselmo, Lyndon Johnson, David Copperfield, Algirdas Brazauskas, Kinky Friedman, Joseph Rotblat, Thomas Klestil, Tim Rice, Jacques Chirac, John Terry, Ashley Cole, Martín Demichelis, Simon Wiesenthal, Bela Kamocsa, Val Kilmer etc.
Personalități românești născute în zodia Maimuței: Maria Popistașu, Petre Ghelmez, Ioan Stan, Ion Sasu, Alexandru Stamate, Traian Lalescu, Cesonia Postelnicu, Casiu Valeriu Barbu, Henri Mălineanu, Mihai C. Băcescu, Alexandru Întorsureanu, Fănuș Neagu, Iosif Salomon, Romulus Miclea, Jeanine Stavarache, Florin Călinescu, George Zarnea, Bogdan Ciucă, Dumitru Almaș, Dumitru Rucăreanu, Cristian Chivu, Marcel Dragomir, Ștefan Cazimir, Titu Nicolae Gheorghiof, Francisc Păcurariu, Florin Bratu etc.
Calendarul chinezesc este cel mai vechi din Asia Centrală și de Est, datând din 2637 î.Hr., când împăratul Huang Ti a introdus primul ciclu din zodiacul chinezesc. Importanța lui nu se rezumă la cronologie, el fiind, poate, una dintre cele mai complete întruchipări ale ideii — fundamentală pentru civilizația chineză — unității armonioase dintre cele trei forțe ale lumii — Cerul, Pământul și Omul. Acest calendar era caracterizat de o vitalitate și de o temeinicie neobișnuită, pentru că reflectă nu numai legile naturii, ci și activitatea economică, toate laturile vieții de zi cu zi, deprinderile și cunoștințele chinezilor. Un exemplu este faptul că medicina chineză deosebește în trupul omului 365 de puncte sensibile — conform zilelor dintr-un an.
Ca și calendarul occidental, calendarul chinezesc este un calendar anual, al cărui început se bazează pe ciclurile Lunii. Prin urmare, începutul fiecărui an chinezesc poate avea loc într-un interval mai larg, între sfârșitul lui ianuarie și jumătatea lui februarie. Un ciclu complet durează 60 ani și este compus din 5 cicluri de câte 12 ani. Potrivit calendarului chinezesc, Anul Nou vine în prima zi cu Lună Plină după intrarea Soarelui în constelația Vărsătorului. Fiecare an oriental este sub semnul unuia dintre cele 12 animale ale horoscopului chinez.
Legenda spune ca Buddha le-a chemat la el pe toate animalele înainte să părăsească această lume. Numai 12 animale au venit să își ia rămas bun: șobolanul, boul, tigrul, iepurele, dragonul, șarpele, calul, capra, maimuța, cocoșul, câinele și porcul. El le-a răsplătit, dând numele lor câte unui an chinezesc, în ordinea sosirii lor. Fiecărui semn i se asociază, pe rând, și unul dintre cele elemente fundamentale ale universului: lemnul, focul, pământul, metalul, apa. În tradiția chineză, animalul care guvernează anul în care se naște un om are o influență puternică asupra personalității omului respectiv. Se spune că este "animalul care se ascunde în adâncul sufletului".
Cititi mai multe pe http://www.agerpres.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu